Suflet de paie

         Suflet de paie aș fi vrut să fiu; în Absență, în Prezență, printre atingerile noastre efemere. Goală, dar plină de moliciune, ca o aparență dulce. Cu pielea ușor de pătruns și inima bine încleștată în centru, cu bătăile ei scurte și curajoase. Iar peste, morman de oameni și dorințe. O dragoste pentru dragoste și din dragoste. Fără definiții sau judecăți de prost gust. Iar apoi, de jur împrejur, sufletul doldora de toate mișcările absurde, aplecat peste marginea prăpastiei, absorbind greața vertijului. Iar eu, ieșind din el cu pașii mei nesiguri, încercând să îl părăsesc acolo, la marginea fricii. Să nu îi mai fiu parteneră în valsul său perfid, piele peste piele, decăderea și înălțarea în trei timpi. Dar nu pot; urletul lui îmi umple de tristețe nopțile. L-am luat în brațe și i-am șoptit că dacă îmi e Suflet, nu îl voi lăsa să sufere niciodată. Dar mă cutremur eu de cât de repede l-am putut minți. Dar el a rămas cuibărit acolo, încărcat de curiozitate și inocență. Și-a încleștat degetele printre venele mele și stă în așteptare. Eu îl potolesc, dar nu îl pot opri. Vrea Magie și Viață, șoapte și îndrăzneli. Să salte și să se joace. Așa că m-am lăsat tentată. Am intrat în lipsa lui de reguli și am devenit Prezență. Până ce frica o să îi șoptească să lase Visul, iar el o să se ascundă sub pături, ignorându-mă, lăsându-mă goală și nesigură din nou.

            Nu îl știam un curajos, dar încerca mereu să nu se lase. Să se poarte prin Cuvânt și să se apropie prin el de alții... de tine. Poate că Tu l-ai primit deja în casa ta. Pentru că am fost la el azi și m-a întâmpinat cu un bal. Repetam toți timpii și îi puteam urmări ritmul. M-a învârtit și mi-a spus că nu mai vrea să fie din paie, că nu îl pot lăsa în derizoriu. Tremuram lângă el și nu l-am înțeles inițial că voia să devină un eufemism, dar să se cufunde în carne. Fără un trup de paie și nicio aparență. Urma să se deschidă într-o altă piele, să mă trădeze și să se arunce. Să își țină balul în alte Suflete. Atunci te-am văzut stând în colțul camerei. Îl sorbeai atent din priviri și i-ai întins mâna. Istoria lui a devenit istoria mea, dar el nu începuse încă să meargă atunci. Tu l-ai învățat să plece mai departe. Și când vântul începuse să întoarcă paiele pe dos, l-ai întors cu fața către mine și ți-ai pus obrazul lângă el. I-ai spus să îndrăznească, să urle de dor, dar să nu plece. Că eu nu pot să fiu doar paie și să valsez fără partener. Așa că el s-a cuibărit în frica ta, iar tu mi-ai acordat următorul dans. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Kafka pe malul mării -recenzie de carte

Procesul – Franz Kafka

Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, Herta Müller