Urletul - Allen Ginsberg

           
Howl e poemul-biblie al beatnicilor; punctul de întâlnire al dictonului „make love, not war”, dar și al tuturor obsesiilor unei întregi epoci. În același timp e marele strigăt al lui Ginsberg către Carl Solomon, către Dumnezeu și către generațiile trecute și viitoare. Iar în data de 12 mai a fost și strigătul celor aflați pe Horea nr. 33. Coincidență sau nu, locația se află perete în perete cu Facultatea de Litere, în cadrul căreia există un curs de poezie modernă care discută în fiecare an Howl. Într-un spațiu neconvențional – fostă hală de producție – printre expoziții și voci răsărite din toate direcțiile, am intrat într-o sală răcoroasă, atipică, la fel cum urma să fie și performance-ul. Culoare și muzică psihedelică, accente hipnotice și versurile celui mai cunoscut poem al lui Ginsberg; asta a fost propunerea lui Ionuț Caras, Vasile Gherghel și Călin Torsan, asistați de Cristian Rigman. Un „trip acustic”, o interpretare menită să te poarte dintr-o transă în alta, în funcție de inflexiunile vocii lui Ionuț Caras. Fiecare vers în parte și-a regăsit propriul scop, mai ales în secvențele interpretate într-o manieră similară cu cea a recitărilor poemului de către însuși Ginsberg. Dacă cititorul pierde ceva din lectura poemului, are șanse mari să regăsească astfel de detalii în acest happening poetic. Interpretarea nu te lasă să fii inert, te face să vrei să sari din scaun și să începi să îți creezi propriul urlet. Chiar dacă avertismentul introductiv era că sunt șanse mari să nu rezonăm cu multiplele referințe culturale ale poemului, mesajul și încrâncenarea pe care textul ți le aruncă în față sparg orice fel de bariere. Aranjamentul muzical completează și amplifică ritmul poemului, care este foarte evident în varianta originală, dar care pierde din amplitudine în momentul traducerii. 
          E imposibil să nu te fi trezit la final cu pumnii încleștați, în timp ce se auzea în microfon că nu mai urmează nimic, e gata, te poți întoarce la cotidianul din care ai fost smuls. Dar tu rămâi blocat, șoptind pe repeat „Am văzut cele mai luminate minţi ale generaţiei mele distruse de nebunie...”. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Kafka pe malul mării -recenzie de carte

Procesul – Franz Kafka

poem de dragoste