Nu vreau să stau locului...

            Mi-ai deschis ușa încet și m-ai invitat să poftesc înăuntru. Am pășit, timidă, așa cum fac mereu în preajma ta. Un gest care mă invita să mă fac comodă. Un zâmbet care mă întreba ce vreau de băut. Degetele tale oprindu-se pe umărul meu. Privirea mea întrebătoare. Dacă vreau? Sper că nu e nevoie să mă întrebi. Nici nu am curajul să spun... da... vreau. Ți-am absorbit respirația îmbibată în vin. Buzele tale reci și primitoare. Uneori jur că ochii tăi vor să mă dezbrace. E mica mea iluzie. Dar ai ceva în ei care mă face să vreau să-ți cer permisiunea pentru gândurile pe care le am. Mâna ta a coborât de pe umărul meu cu tot cu breteaua sutienului. Totul ca buzele tale să se plimbe nestingherite. Ca limba ta să-mi trezească pielea la viață. Mâna ta, oprită pe abdomen, îl face să se contracte involuntar. Mă retrag în mine și te opresc o clipă. Deja respir agitat. Dacă vreau să te oprești? Nu... nimic nu e prea repede. Dar ești prea mult. N-am crezut c-ai putea. Chiar și când stai alături și te joci doar cu șuvițele mele rebele. Îmi aplec capul în funcție de mișcările tale. Da, sunt o dansatoare desăvârșită când impui tu ritmul. Așa că ți-ai dat jos tricoul. Mâinile mele se plimbă acum pe toată pielea ta eliberată. Buzele tale perfide umblă peste tot pe unde pot. Mi-ai deschis sutienul și te-ai oprit o clipă, zâmbind. Oare ăsta e modul tău de a spune că-ți place? Am rămas cu gura întredeschisă și-atunci limba ta s-a cuibărit acolo. Mâinile tale nu vor să stea locului, nu-i așa? Mi-am băgat mâinile în părul tău. Nici eu nu mai vreau să stau locului...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Kafka pe malul mării -recenzie de carte

Procesul – Franz Kafka

poem de dragoste