Postări

Se afișează postări din 2016

VIS

O să îți spun o poveste. Pentru tine s-ar putea să fie simplă, penru mine e ușor complicată. Aseară am privit pentru o clipă pe gaura cheii. Visam. Mi se repetau în cap imagini trecute, posibilități nerostite, goluri din prezent. Așa m-am obișnuit. Mă trezesc visând și adorm conștient. În mintea mea s-au amestecat ușile pe care vreau să le țin închise cu amintirile de prin toate colțurile. Am încuiat Dorința; m-am trezit de multe ori cu pumnii încleștați, strângând-o de gât. În fiecare noapte îmi unesc mâinile în jurul propriului gât și strâng. Totul cu ochii larg deschiși. Ce mai rămâne din viață? Ce se întâmplă cu mine după ce mă trezesc?             Te văd, da, ești într-un ungher ascuns. Stai cu mâinile încleștate, te aperi de ceva. Eu am făcut asta? Eu am vrut să te alung... Poate. Visam. Nu erai tu. Visam ceva nou. Mă inspira cineva, scriam, dar tu îmi respirai în ceafă. Apoi te-ai retras stingher și-am adormit la loc. Eram calmă... Eram calmă și încercam să fiu. Cu fiecare dată …

ars poetica

când eram copil le spuneam tuturor că voi fi cântăreață pompier doctor preoteasă cel mai frumos lucru mi se părea să fii zeiță azi nu vreau decât să fiu poetă să-mi privesc cafeaua să pun pixul pe hârtie cu gândul la ce gust ar avea cu tine în față sunt doar câteva dintre scenarii
dar la un moment dat aș renunța la hârtie aș rupe fâșii din tricourile tale le-ar devora cuvintele ca eu
să pot să mă ocup de carnea ta.

intravenos

În capul meu te bați cu norii Dragule Ție cine ți-i alungă Cine se zbate sub pleoapă Unii care să-ți ia răspunsuri Unii care să dea
Am îmbrăcat din întîmplare într-o dimineață vocea ta Am purtat-o mândră Tu m-ai dezbrăcat imediat de ea Și de obiceiuri
Mi-erai drag Nu uit ușor că
Pe gât ți-a pulsat cândva și vena mea.

Nu vreau să stau locului...

Mi-ai deschis ușa încet și m-ai invitat să poftesc înăuntru. Am pășit, timidă, așa cum fac mereu în preajma ta. Un gest care mă invita să mă fac comodă. Un zâmbet care mă întreba ce vreau de băut. Degetele tale oprindu-se pe umărul meu. Privirea mea întrebătoare. Dacă vreau? Sper că nu e nevoie să mă întrebi. Nici nu am curajul să spun... da... vreau. Ți-am absorbit respirația îmbibată în vin. Buzele tale reci și primitoare. Uneori jur că ochii tăi vor să mă dezbrace. E mica mea iluzie. Dar ai ceva în ei care mă face să vreau să-ți cer permisiunea pentru gândurile pe care le am. Mâna ta a coborât de pe umărul meu cu tot cu breteaua sutienului. Totul ca buzele tale să se plimbe nestingherite. Ca limba ta să-mi trezească pielea la viață. Mâna ta, oprită pe abdomen, îl face să se contracte involuntar. Mă retrag în mine și te opresc o clipă. Deja respir agitat. Dacă vreau să te oprești? Nu... nimic nu e prea repede. Dar ești prea mult. N-am crezut c-ai putea. Chiar și când sta…

poem de distanță

ți-am zis hai să scriu o poezie despre tine ai ridicat din umeri m-ai privit nu știai cum vine asta și de ce
așa că mi-am uitat eșarfa pe un scaun zile întregi m-am scurs printre degetele tale atunci când m-ai spălat într-un final mi-ai zis hai să scrii o poezie despre mine
dar n-aveam umeri din care să te privesc înapoi.

poem de dragoste

mă privești din spatele listei de cumpărături un kilogram de căpșuni cartofi mere roșii toată piața într-o plasă mică iar eu vin și trag timidă de-un colț de-al tău dă-te jos de pe el mă trezesc șoptindu-i tricoului tău.

serenadă

avusesem momentul în care am crezut că viața nu se întâmplă că eu nu mă feresc rușinată dacă tu îmi atingi obrazul și că sunt frumoasă
dar dincolo de asta îmi verific mailul notele ratingul beau cafea iau micul dejun de trei luni renunț la ciocolată și de mult mai mult la tine.



loverman

seara găsesc papucii tăi în ușă și pe mine așteptând ca tu să-ți uiți cheile.

intermezzo

here we are now entertain us vocea ta bubuie din boxe și-mi sparge artere vorbești direct din sângele meu și mă pomenesc excitată.

tabiet

dimineața fac cafea pentru doi tu nu mă atingi niciodată dar privirea ta îmi ridică tricoul deasupra capului
cafeaua dă în foc între timp eu mă pomenesc că înțeleg puțin despre dragoste.