absențe



în orașul ăsta în care noi
nu mai încăpem
e clar ce ți-aș spune dacă te-ai opri
doar că simpla situație
nu e în puterea mea nicio secundă

uite
aș putea să-ți accept zâmbetul
de parcă ai fi altul
și de fiecare dată îți reușește câte puțin
dar sunt seri în care te privesc doar ca pe-un trup
și atunci nu mă mai simt vinovată cu nimic

e mai normal să te văd trecând
prin viață ca și cum ar fi ușor

oricum
la fiecare prezență a ta
eu îți punctez absența din mine
încât
situația asta nici nu pare absurdă
și nu facem decât
să ne sprijinim în opinii
aruncate pe fronturi distincte

am ieșit azi
să-mi împart singurătatea
nu e prima oară...

doar că acum
nu mi-a rămas decât
să te urăsc.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Kafka pe malul mării -recenzie de carte

Procesul – Franz Kafka

poem de dragoste