brooklyn baby



e o vreme prea urâtă
ca să fim amândoi triști în același timp
brooklyn baby
mi-ar plăcea să știu că pentru noi există un vis american
e locul unde ne-am putea iubi
în clădiri de cărămidă
apartamente cu tapet pe pereți

locuri în care ne putem învinui mai ușor

suferința nu vine niciodată singură
le trage pe toate celelalte după ea

nu mai știi nici măcar ce iubești
dar nu-mi ești de niciun folos
așa că îți rup de fiecare dată
nasturii de la cămașă

cele mai frumoase momente ale noastre
sunt cele în care nu te cunosc
mă trezesc uitând
după ce mă pregătesc o viață întreagă
uneori te-aș putea omorî

dar mi-e frică
deja
atât de ușor respiri
în mine...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Kafka pe malul mării -recenzie de carte

Procesul – Franz Kafka

Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, Herta Müller