Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2014

zile de vară

zile întregi ai stat în pat ai fost tu în timp ce eu scriam apăsat poveștile câtorva nenăscuți
mi-ar fi plăcut să fie mai multe zile să mă uit cum îți tremură sânii atunci când scrii
nu demult ai zis asta
iar eu mi-am ridicat capul din foi și-am început să plâng.

massive circus

în curând va fi finalul sfârșitului lumii poveștilor cuiva și-al fanteziilor dacă au fost vreodată fantezii
până atunci copiii încă se plimbă goi pe nisip au visat să fie trapeziști să fure să fută dar ce-i mai important să formeze familii denaturate alături de toți copiii goi de pe nisipurile altora
promit că nu mă mai gândesc la moarte pur și simplu pentru că nu mi-o pot imagina.

expre(s)sion(ism)

spatele tău închis în lume ca țipătul din munch a mai scris istorii de care n-a știut nimeni
de-aș fi zis că ți-a fost greu mai demult atunci când se deschideau în fața ta coapsele virginelor ascunse până la ei bine o fi fost kandinsky atunci
și nimeni nu știa de woodstock sau de tine abia după a apărut facebook
stalinist idiosincratic figuris um figuris
atunci am dat din picioare-agasată și-n timp omoplații tăi s-au dus să spună-o poveste de-a lui schiele.

Insomniacul (continuare)

Insomniacul - prima parte

... Știa că mai devreme sau mai târziu ea își va da seama. Porni muzica de la casetofon și în curând chitara lui Roger Waters răsună în toată bucătăria. Plecarea ei nu era o opțiune. Printre lacrimi, ea începuse să adune într-o valiză rochiile, manuscrisele ei vechi, cărțile și puținele lucruri aduse în noua ei casă. Se așeză pe pat, încercând să îți reamintească viața ei dinainte de el. În afară de lungile nopți în care scria, ștergea și arunca hârtii în foc, nu exista prea mult.
            Era el – băiatul timid pe care îl știa din liceu, care locuia la două străzi de ea și cu care se intersecta pe drumul către școală, apoi pe aceleași holuri la facultate. La un moment dat trăiau în același bloc, la mansardă; erau singurele două suflete care nu dormeau decât puțin, în timpul zilei. Și nu știau foarte multe unul despre celălalt până în noaptea în care ea forțase clanța ușii lui, în urma unei petreceri, fără să poată să își dea seama că ușa ei e cea din dreapt…

Monștri invizibili (recenzie)

Imagine
Monștri invizibili                         Chuck Palahniuk                         – recenzie –
          Primul sentiment după ce te plimbi în puzzle-ul circular construit de Palahniuk e cel că la mijlocul cercului vicios ești chiar tu, ca prototip de om, același cu toți ceilalți și totodată diferit dacă ai curajul unui gest extrem. La un moment dat te lovești de titlu și începi să pui problema la modul general, sub egida „cu toții avem monștrii noștri interiori” și alte variante. Asta e prima capcană pusă de Palahniuk și pe măsură ce îl crezi pe cuvânt și crezi că i-ai descoperit intențiile, descoperi cu surprindere că ai ajuns exact în punctul în care el a vrut să te aducă, fără să fi bănuit câtuși de puțin. Asta nu înseamnă că scriitorul caută întocmai cititorul ușor manipulabil. Deși provocarea nu mai pare să fie așa incitantă, cu cât multe dintre intențiile pe care le descoperi pe parcurs aparțin întru totul lui și se află exact în forma în care ar fi dorit el să le înțelegem – cee…