Postări

Se afișează postări din octombrie, 2013

REMinescențe

A fost o zi destul de încurajatoare. M-am pus pe reflectat (a ajutat vecinătatea bibliotecii de Filosofie și o letargie subită) și am sperat că voi găsi o serie de concluzii defintive; că tot m-or obsedat niște întrebări în ultima perioadă. Ei, n-a fost cazul, dar am avut destule reminiscențe. Uite-așa am ajuns să mă prindă ora 10 pe picior de plecare din cancelaria liceului Racoviță, punându-mi la punct restul zilei și spunând cu voce tare ceea ce am sperat să regăsesc de aproape un an: motivul pentru care am început modulul pedagogic. Azi mi s-a elucidat. Și deja mă simt ca acasă în clasă. Se pare că îmi doresc pe bune să predau cândva/cumva/undeva.

despărțire

nu-i locul meu aici. mi-ai scris pe oglinda din baie cu rujul meu preferat
mi se pare că lumea asta oranj și-a cântat ultimele armonii – de fiecare dată când mă întorc – îți văd cartea plutind în cadă și o bucată de inimă a blocat scurgerea
ce mod inteligent de a deveni rațional țin să te apreciez mai mult din clipă în clipă îmi pare rău spuneai în timp ce făceai cafeaua
m-am uitat aseară în dulap și-am văzut că nu mai erai.

sinucidere

mi-e dor să vin acasă de-atunci de când pe banca noastră n-au avut curaj să se așeze anii șaptezeci și lumea strălucea printre noi abrupt iar muștele și iarba au început să ne expună dionisiac
iar toate nopțile noastre de dragoste au fost pe banca aia – viziuni de lumi imaginare –
o, tu țară a minunilor n-ai avut niciodată zid să ne îngrădești nouă sfârșiturile să nu se risipească prin toată lumea copiii noștri
mi-e cumva rușine de mirosul tău chtonian și îmi spun că ar fi bine să te arunc pe geam să-ți găsești propriul tău wonderland
am rămas mai degrabă o poveste de-a ta
mă uit la tot dansul nostru și îmi imaginez cum o să mă părăsești jeff.
















plurivers

mă așteptam ca nebuníi de decembrie să se-aștearnă pe la picioarele noastre de fete cuminți chiar dacă s-a spus nu se poate la masă nu e voie cu căciula de ski
de ce vara nu ne dă cineva zăpadă c-așa am ajuns să ne facem propria noastră lume.

povestea asta are un singur sfârșit

te-au mințit ziua întâi nu e niciodată cea mai bună. chiar dacă nu pornești de la nimic altceva
ăsta e un refren de adio amigo tijuana se retrage în cochilia ei
sentimentul de bine nu te-a lovit niciodată nici nu știi ce înseamnă
ăsta nu-i un cântec de seară amigo te digo algo más
nu ești tu ăsta nu sunt eu asta nimeni nu e ăsta așa cum ne-am creionat noi lumea
asta nu e o definiție a vreunei stări amigo tijuana n-a cunoscut până acum dragostea
vezi că ți-am lăsat un bilet cu ora și data la care trebuie să mori.