Lungmetraje la superlativ


            Îmi place să fiu voluntar. Unde bun-gustul şi cultura sunt la ele acasă şi s-au hotărât să se exprime într-un cadru audio-video de excepţie. Probabil şcoala nu a mai fost niciodată atât de primitoare. Iar spectatorii au dat o replică pe măsură. I-au determinat pe voluntari să burduşească curtea cu scaune de prin şcoală, fiind răsplătiţi doar de faptul că au fost mai tot timpul ocupate. Mai ales după melancolia pieselor celor de la Grind 25 (pentru coveruri acustice, apelaţi la Răzvan Enciu). Lumea mai vine la filme. Am constatat că le place. Nu prea se împacă cu ploaia, de fapt. În schimb, ne-au urmat la Consiliul Judeţean şi au stat, cuminţi, la Constantin şi Elena. Mai puţini la The Edge Of Heaven; dar i-am înţeles, că şi noi eram obosiţi. Dar tot cântam pe la 2-3 dimineaţa pe stradă. După aia am stat la taclale până-n zori şi mai departe.

          Spotted: Elena şi Daniel, cu feţe suspect de obosite, ies la 6 şi ceva din Yannis înfulecând din sandwichuri.

            Nici nu ne-a mai trebuit somn, mai ales că sâmbătă ni s-au alăturat cei de la Sestri la Hogaş şi nu ne mai săturam de popcorn şi espresso cu lapte (vorbesc în numele spectatorilor :-”). Pe Mădă chiar a fascinat-o Cuba Libre. N-a fost greu. Pe-atunci, Sideways încălzeau atmosfera. Dacă nu erau ei, n-aş fi auzit vreodată cele mai tari coveruri după Kryptonite (3 Doors Down) şi Time is Running Out (Muse). Chiar m-au surprins ei toţi cu „muzichia” lor. Să nu uit. Sâmbătă am primit nişte bani.

         Spotted: Elena cumpărând o pereche genială de cercei cilindrici în dungi şi o brăţară pe măsură, de la târgul handmade. Nu m-am putut abţine.

            Şi mi-am mai zis să mă uit la filme. Cam 92% am văzut. Şi n-am regretat. Pentru că şi-aşa îl aşteptam pe Matze să ne mixeze. Aş fi vrut să pot spune că am încins podeaua, dar mi-e greu să cred că mişcările de bondari haotici reuşesc asta pe asfalt. După a trebuit să cântăm cu Enciu până-n zori. (looove :X).
            Ultima zi ne-a prins storşi pe Cozla. Băieţii s-au chinuit cu ecranul, fetele au aşezat scaunele. Apoi le-am strâns. Şi ne-am consumat 98% din energie la Partizan, pentru „oile placide” şi „banii” cu care ne îndemnau. Cu restul de 2% ne-am descurcat la respirat, dârdâit, „mon français beats your français” (replică pe care a ţinut să mi-o ofere ulterior nenea Alex Lungu) şi after-party. Cu votcă (pentru cei care nu luau antibiotice) şi o tură serioasă de „I have never…”. Şi cu mulţi prieteni de-ai prietenilor voluntarilor. S-au aflat şi dedus multe. Dar pe la 4 am capitulat. Mă aştepta o tură de 8 ore de muncă de la 8. După 2 ore jumate de somn + serviciu, am reuşit să ajung eroina lui Mădă.
            Deci, ce părere aveţi? A fost distracţie ori ba? To be continued la 3.0 atunci. Pupicei! :D 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Kafka pe malul mării -recenzie de carte

Procesul – Franz Kafka

VIS