Procesul – Franz Kafka


       Kafka mi-a dat oportunitatea să citesc o carte căreia nu i-am găsit firul până la final. Dar m-a ţinut conectată la acţiune, m-a determinat să o citesc, chiar dacă sunt în imposibilitatea de a afirma că mi-a plăcut.
      Josef K., protagonistul, se află la deplina maturitate psihică în momentul în care se regăseşte în faţa unui proces. Seninătatea cu care acceptă situaţia critică în care se află e iraţională. Adoptă o atitudine sfidătoare în faţa unei justiţii care nu este palpabilă, care îl determină pe el, inculpatul, să fie neajutorat în faţa unor acuzaţii pe care nu le cunoaşte şi, prin urmare, contracara.
      Caracterul lui mândru şi arogant nu îi permite să fie docil în faţa justiţiei. Greşeşte atunci când încearcă să o păcălească, să se considere superior ei, ceea ce într-un final îi aduce moartea. K. rămâne singur pe parcursul firului epic, din propria dorinţă de a se descurca cu complicaţiile pe care le întâmpină. Apar numeroase semne (întâlnirea cu unchiul său, avocatul Huld, domnişoara Leni, aprodul de la tribunal, preotul închisorii) care încearcă să îl scoată pe protagonist din nepăsarea în care se află şi să-l determine să înţeleagă gravitatea situaţiei. El se agaţă de mici speranţe, promite să acorde mai multă importanţă, dar nu este capabil de o asemenea schimbare psihică. Rămâne un personaj plat, ignorant din diverse puncte de vedere. Refuză cu vehemenţa unui catâr schimbarea. Nu doreşte să cunoască semnificaţia adevărată a unor elemente care sunt cruciale pentru el, deşi par a avea o importanţă minoră.

      Ce încearcă Kafka? Kafka încearcă să ne deschidă ochii. Continuă să fie absurd şi realist. Nu îţi permite să tragi tu singur concluzii, să găseşti simboluri. Îţi descompune un puzzle şi ascunde piesele printre întâmplări, unde tu nu le poţi găsi până la final. Te face să te simţi agitat şi să depui mai multă concentrare. Ca şi pe K., nimic nu te ajută în mod evident. Eşti una şi aceeaşi persoană cu protagonistul, părtaş al unui joc absurd, din care tu poţi ieşi oricând, dar el nu poate. La un moment dat eşti atât de conectat, încât te simşi dator să „călătoreşti” alături de personaj până la final. Nu e vorba de o păcăleală, pentru că nu te trezeşti pur şi simplu implicat în acţiune. Kafka te face ca propriul tău psihic să îşi dorească un rol. După ce îl vezi pe K. mort, îţi dai seama că a fost iraţional şi că tu ai fost naiv. Poate ai crezut că îl poţi salva. Te-ai păcălit singur. Nici nu a fost nevoie să intervină Kafka. Tu eşti cel mai important simbol şi ţi-a fost greu să afli asta.
De aceea e un roman care merită toate laudele...

Şi un citat care mi-a plăcut: "Sinuciderea în asemenea condiţii i se părea atât de absurdă încât, chiar dacă ar fi vrut să-şi pună capăt zilelor, l-ar fi împiedicat stupizenia ei"

Comentarii

  1. Foarte buna recenzia, am mai aflat lucruri noi despre cartea asta... ca de exemplu, ce ma tinut in priza ca sa ajung la final...

    Cred ca e singurul roman de Kafka pe care l-am citit pana la capat, si as putea spune ca mi-a placut in sensul ca am avut rabdarea sa-l termin. In rest, Kafka e o enigma pentru mine...

    RăspundețiȘtergere
  2. promit solemn ca m-ai facut sa vreau sa o citesc :d

    RăspundețiȘtergere
  3. Opera lui Kafka e in viziunea mea chintesenta literaturii universale!Am 18 ani si am citit deja tot ce se poate citi din opera lui Kafka!E nevoie de o rabdare uluitoare si de un calm nemtesc pentru a duce la finalizare lectura unei opere kafkiene!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Kafka pe malul mării -recenzie de carte

poem de dragoste