Boală

Scris tâmpit la tastatură ca la pian. Bâlbâiala ca de dada-dadaism, în fine, dada-neatenţie [în viziunea mea] e un gând ce îl ai de mult în tine ca un sentiment care nu a avut parte de mizuage [pe limbajul românesc dezvirginare] la timp şi nu a mai valorat nimic.

În fine, m-am îmbolnăvit. De ce vă spun? Uite-aşa, ca veste de care să râdeţi. Vine Paştele. Ohooo, ce plăcere! Timp liber să stai cu burta la soare, să vezi că ţi-ai umplut frigiderul [dacă ai avut cu ce, ave ţie, muritorule!] şi că nu ai cu cine să îl goleşti. Cum de m-am îmbolnăvit? Am văzut de ieri în chiuvetă cum îmi regurgitez creierul pe nas, pe gură, pe urechi. S-a umplut... Cu tristeţe, am plâns curăţându-mi viscerele apoi cu un fel de endoscop. Vezi tu, regurgitasem din mine până şi toată nebunia. Era să deschid robinetul. Era să îmi fie şi mai rău. Era să nu îmi mai recuperez creierul vreodată.

Apoi, am fost la un poet. El mi-a vândut din poeziile lui pe reţetă. Curând, am scăpat din strânsoare. Mi-era mai bine. Azi, încă sunt bolnavă. Dar măcar am o speranţă că poate se va descoperi leacul şi pentru scriitori.... într-o bună zi...

Comentarii

  1. pff.abia acum a citit-o pe asta :dprimul fragment absolut genial si cu pianul si dadaismul si mizuage :d

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Kafka pe malul mării -recenzie de carte

Procesul – Franz Kafka

VIS