Poesis-selectii

Fãrã loc

La un colţ de stradã, sub un felinar
Stã un personaj în aer îmbâcsit
Aşteaptã maşina sã-l ducã-n Ferentari
Pe o bancã în parc, la un somn tihnit.

E un vânt puternic, dar nu îl mai simte
Se îngroapã-n guler; e obişnuit
Aprinde-o ţigarã care-ncet se stinge
Îi miroase-a carne, a rãmas lihnit.

E târziu, tramvaiul parcã nu mai vine
Dar abia trecuse cel cãtre Berceni
Pe sub felinar îl miroase-un câine
Un pribeag ca el, fãrã de prieteni.

Vine şi tramvaiul, nu mai sunt controale
Îşi aşeazã haina, îşi gãseşte loc
E pribeag, suspinã, inima îl doare
Într-acea viaţã, nu mai are loc.

Vede-n jur lumina; simte şi mulţimea
Care greu se-ntoarce dupã o beţie
El suspinã trist; grea e bãtrâneţea
Şi aşteaptã frigul, gata iar sã vie.

Tremurã puternic, tramvaiul se-opreşte
Nu are echilibru, nu mai poate merge
Pãşeşte încet, dar se împleticeşte
A cãzut pe-o bancã; nimeni nu mai vine.

Nimeni nu mai trece, el e tot cãzut
Foamea greu îl macinã, frigul îl doboarã
Geme încet şi pare cã e pe veci tãcut
Peste fruntea lui, noaptea-ncet coboarã.

18.04.2008

Singur I

Tu...
deschide ochii şi priveşte marea
cum îmi ascunde sufletul în sân
şi mã descoperã în fire de nisip
sub atingerea pasului tãu.

Dar...
închide ochii şi ascultã zarea
cum tremurã într-un amurg târziu;
un pescãruş cum încearcã sã zboare
cu sufletu-mi purtând în cioc.

Încã...
nu ţi-e frig acum, iubite?
Ascultã vântul, sunã a pustiu
de când goneşte aprig prin furtunã
ascunzându-se de sufletul tãu.

Tu...
deschide ochii şi priveşte marea
cum mã reflectã azi din trupul ei
vibreazã poate tot ce înconjoarã
din promisiunea de a pleca.

Dar...
cred cã voi pleca, iubite,
nu vreau decât sã treci ca azi
sã stai prin şoapte reci sã prefaci luna
în singurãtatea ta.

16.05.2008
Moarte în libertate

Mâinile mele n-au avut niciodatã cãtuşe
Iar cuvintele niciodatã o cuşcã;
Însã azi, am fost înlãnţuitã
M-au închis în cimitir, m-au îngropat.

Mi-au pus o cruce sã i-o duc Tatei
Ca el sã mã plângã, sã-mi facã priveghi
Dar m-am metamorfozat în nisip;
Am fost muritoare şi n-am mai murit.

Mi-am fãurit aripi din cearã
Şi-am zburat mult, prea aproape de soare;
Dar n-am cãzut, m-am eliberat
Eram cu Tatãl şi eram înviatã.

Nu mã mai am decât pe mine
Mi-au profanat strãlucirea seraficã
Mi-au rãmas cuvintele care n-au avut cuşcã
Şi mâinile care n-au avut niciodatã cãtuşe.


25.05.2008

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Kafka pe malul mării -recenzie de carte

Procesul – Franz Kafka

VIS