As to have company… (În compania cuiva)


Sâmbăta nu-i rezerva ei niciodată mai mult decât curăţenie, reviste citite şi recitite, plictiseală, baie cu spumă şi televizor. În singurătate, nu prea ai ce face. Degeaba se gândea la el, nu avea curaj să îi spună ce simte şi se temea de reacţia lui. Prefera să-l ştie aproape măcar. Acea zi începuse cum nu putea mai plictisitor. I se stricase duşul şi aştepta mecanicul de 3 ore. Plus că nu mai avea nimic comestibil în frigider, dar din pricina nenorocitului de instalator nu putea nici măcar să îşi facă cumpărăturile. Era plictisită, tolănită pe un scaun, privind spre uşă. Nu mai dăduse cu pieptănul prin cap; ce rost avea?
Pe la 12 sună poştaşul la uşă. Era deja prea plictisită ca să îi mai zâmbească şi lui, dar nu avea de ales. Teatrul era oricum punctul ei forte. Semnează pentru o recomandată şi îi inchide „bietului funcţionar” uşa în faţă, lăsându-l fără bacşiş. Se aşează în fotoliu şi începe să citească. Era o invitaţie pentru acea seară la un fetival relativ nou, la prima vedere neinteresant. Dar în subsolul paginii, vede scris numele bunei ei prietene, pe care o introdusese cu ceva timp în urmă în umea muzicală. Era oarecum mândră. Cunoştea un imrpesar foarte bun; fuseseră împreună şi...ei bine, i-o prezentase. Poate de aceea primise invitaţia. Se părea că ziua avea să fie specială până la urmă.
Ziua trecu asfel mult mai repede. Până să vină instalatorul, deja utilizase jacuzzi-ul vecinei; spuen ea, mult mai eficient şi mai confortabil. Era radiantă cu adevărat şi se gândea că şi un shopping singură poate fi cu adevărat distractiv. Mulţi cunoscuţi urmau să se afle acolo. Până şi el...aşa că trebuia să strălucească. Noroc de economiile ei! În sfârşit putea să lase totul în urmă.
Ajunsă şa local cu un taxi, constată aglomeraţia provocată de cei fără invitaţii. Se simţea ca un V.I.P asupra căruia era aruncate zeci de priviri invidioase. Era o senzeţie reconfortantă. Înăuntru era mai bine, dar i se părea plin. Totuşi, nu avea cum să se plictisească. Se anunţa o seară incitantă. Găsea cu privirea mulţi cunoscuţi, mulţi miraţi de stilul ei. Mergea cu capul sus, fără să-i pese. Prietenele ei erau într-un colţ. El era în partea opusă, cu băieţii. Îi scăpă un suspin şi atât. Până la urmă, spectacolul încă nu începuse. Deşi simplă spectatoare, îşi juca rolul cu degajare, gata să observe orice mişcare în jur.
Gata de show! Se aşează în primul rând, alături de prietene. Numai că în dreapta ei rămâne un loc gol. Ea nu bagă de seamă la început, până când el ocupă locul. Ea rămâne mută, lipsită de roice replică. În faţa zâmbetului său, e dezarmată total. Ce mai urma? Se părea că în jurul ei se desfăşura o aşa numită „piesă de teatru de culise”. El o salută, ea îi răspunde. Atât şi nimic mai mult. Se simţea descoperită, ca şi cum el ar fi ştiut tot. Deşi era cuprinsă de nelinişte, se străuia să se abţină. Nu putea pur şi simplu să dea bir cu fugiţii, cum ar fi simţit nevoia. De acum trebuia să înfrunte orice i-ar fi rezervat soarta.
Prezentatoarea apare pe scenă. Îşi alungă gândurile negre pentru un timp. Urma să-i prezinte pe cei care trebuiau să întreţină atmosfera. La auzul numelui prietenei ei, sala izbucni în aplauze intense, în timp ce ea se ridică şi salută publicul. Deodată, surpriza serii se anunţă a fi chiar EA. Nu îi venea să creadă! De când şi până unde era ea cântăreaţă? Era bulversată. Abia avu puterea să se ridice
în picioare. Simţea că în următoarele secunde va leşina. Şi-ar fi dorit asta, decât să mai asiste la ceea ce părea a fi marea bătaie de joc a serii. Incredibil, dar adevărat! Fusese strigată să cânte pe scenă într-o oră. Totul părea să se concretizeze; gluma prietenei ei, care îi spuse în treacăt, înainte ca spectacolul să înceapă: „Şi eu ţi-am găsit ţie un impresar!” În următoarlee minute încercă să se convingă că e un coşmar, nu mai vedea şi nu mai auhea nimic în jur. Simţi nevoia să apuce marginile scaunului; şi el avusese aceeaşi idee. Şi ea nu simţi decât prea târziu că de fapt îi apucase mâna. Se retrase, ruşinată şi îşi întoarse privirea în altă parte. El îi apucă bărbia şi îi întoarse capul, până când privirile lor se încrucişară. El avu mai mult curaj în acele clipe. Ea tremura din tate încheieturile.
- Calmează-te, te rog! Eu sunt sigur că vei reuşi. Aş paria pe tine oricând.
- Dar...În 50 de minute trebuei să urc pe scenă şi încă nu ştiu ce voi cânta.
- Trebuie să ai încredere în tine. Mai ţii minte serile de karaoke? Te simţeai ca o profesionistă şi arătai exact la fel. Dacă vei face la fel acum...
- Stai puţin! De unde ştii tu de serile de karaoke?
- Eram mereu undeva, într-un colţ. Nu ratam nicio ocazie... În fine; exact aşa trebuie să fii. Aşa cum te ştim toţi: sigură pe tine.
Ea începu să zâmbească. În sfârşit era cineva de partea ei. Fără să-şi dea seama, în secunda următoare îl îmbrăţişa. Când vru să-i dea drumul, el nu o lăsă; o strânse mai tare. Era modul lui de a-i spune că se poate baza pe el. Următoarele minute trecuseră mai repede, dar cu mult mai multe gânduri bune. Prietena ei urcă pe scenă, putu să o aclame, să o aplaude. Oricare ar fi fost intenţia ei, nu reuşise să-i strice seara.
Mai erau cinci minute...
- Mai sunt cinci minute. Trebuie să plec în culise. Uhm, am nevoie de un sărut de încurajare.
El o sărută ăe ambii obraji şi pe frunte, cu un sentiment de inocenţă paternă. Dar ea, neputând să mai aştepte, îşi lipi buzele de ale lui, necontând ce va urma.
- Bine, dacă aşa simţi tu...şi pe mine mă atrag mai mult buzele tale decât obrajii.
Apoi ea se ridică şi merse încrezătoare în culise. Pe scenă strălucea ca o divă. Exact cum îi spusese el. Cântă cu plăcere Nightwish, în duă piese superbe, Christina Aguilera, Rihanna, sfârşind cu Laura Pausini, a cărei piesă i-o dedică în direct. După minunatul miniconcert, care îi aduse cele mai multe şi mai intense aplauze, se cuibări în braţele lui, imediat ce ajunse în culise. Îşi împărtăşise cu el zbuciumul, acum împărtăşeau succesul. Tot el fu cel care sparse tăcerea.
- Ştii, din moment ce împărtăşim atât de multe, paote că ar trebui să prelungim asta pe un termen indefinit.
Ea nu putu decât să dea din cap în semn de aprobare şi să-l sărute. În sfârşit, găsise o portiţă de fericire. Iar el...ei bine, realiză cât de important e să fii alături de cel la care ţii.
Restul serii nici nu mai merită dezvăluit. S-ar putea molipsi prea mulţi de atâta bucurie.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Kafka pe malul mării -recenzie de carte

Procesul – Franz Kafka

Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, Herta Müller