Postări

povești mecanice

sunt însetată cum n-am fost de când m-am născut și-am urlat cu poftă către lume nu mi-a tăcut niciodată sufletul
de când te știu vocea ta urlă la unison povești neomarxiste mecanice noi nu ne-am încurcat niciodată într-o instalație de pom nu credem în vâsc sau povești de dragoste infinită
trăim separat și călcăm peste cadavre bonnie și clyde se întâlnesc uneori și-și povestesc
n-am fugit niciodată în paris dar am inventat teorii la mesele la care-am stat poate ne-ar prinde bine o bibliotecă comună un pat și-o masă probabil cu astea și privirea ta
ne-ar ajunge.

Urletul - Allen Ginsberg

Imagine
Howl e poemul-biblie al beatnicilor; punctul de întâlnire al dictonului „make love, not war”, dar și al tuturor obsesiilor unei întregi epoci. În același timp e marele strigăt al lui Ginsberg către Carl Solomon, către Dumnezeu și către generațiile trecute și viitoare. Iar în data de 12 mai a fost și strigătul celor aflați pe Horea nr. 33. Coincidență sau nu, locația se află perete în perete cu Facultatea de Litere, în cadrul căreia există un curs de poezie modernă care discută în fiecare an Howl. Într-un spațiu neconvențional – fostă hală de producție – printre expoziții și voci răsărite din toate direcțiile, am intrat într-o sală răcoroasă, atipică, la fel cum urma să fie și performance-ul. Culoare și muzică psihedelică, accente hipnotice și versurile celui mai cunoscut poem al lui Ginsberg; asta a fost propunerea lui Ionuț Caras, Vasile Gherghel și Călin Torsan, asistați de Cristian Rigman. Un „trip acustic”, o interpretare menită să te poarte dintr-o transă în alta, în funcție de i…

un colț de rai ar fi...

un colț de rai ar fi
tu stând în pat citind
eu goală ascultând
din toate astea
să ne-mbătăm cu aburi de cafea
să ne deschidem aripile
ți-aș lăsa o bucată din piele
doar-doar
dacă mi-ai recita noaptea ceva.

VIS

O să îți spun o poveste. Pentru tine s-ar putea să fie simplă, penru mine e ușor complicată. Aseară am privit pentru o clipă pe gaura cheii. Visam. Mi se repetau în cap imagini trecute, posibilități nerostite, goluri din prezent. Așa m-am obișnuit. Mă trezesc visând și adorm conștient. În mintea mea s-au amestecat ușile pe care vreau să le țin închise cu amintirile de prin toate colțurile. Am încuiat Dorința; m-am trezit de multe ori cu pumnii încleștați, strângând-o de gât. În fiecare noapte îmi unesc mâinile în jurul propriului gât și strâng. Totul cu ochii larg deschiși. Ce mai rămâne din viață? Ce se întâmplă cu mine după ce mă trezesc?             Te văd, da, ești într-un ungher ascuns. Stai cu mâinile încleștate, te aperi de ceva. Eu am făcut asta? Eu am vrut să te alung... Poate. Visam. Nu erai tu. Visam ceva nou. Mă inspira cineva, scriam, dar tu îmi respirai în ceafă. Apoi te-ai retras stingher și-am adormit la loc. Eram calmă... Eram calmă și încercam să fiu. Cu fiecare dată …

ars poetica

când eram copil le spuneam tuturor că voi fi cântăreață pompier doctor preoteasă cel mai frumos lucru mi se părea să fii zeiță azi nu vreau decât să fiu poetă să-mi privesc cafeaua să pun pixul pe hârtie cu gândul la ce gust ar avea cu tine în față sunt doar câteva dintre scenarii
dar la un moment dat aș renunța la hârtie aș rupe fâșii din tricourile tale le-ar devora cuvintele ca eu
să pot să mă ocup de carnea ta.

intravenos

În capul meu te bați cu norii Dragule Ție cine ți-i alungă Cine se zbate sub pleoapă Unii care să-ți ia răspunsuri Unii care să dea
Am îmbrăcat din întîmplare într-o dimineață vocea ta Am purtat-o mândră Tu m-ai dezbrăcat imediat de ea Și de obiceiuri
Mi-erai drag Nu uit ușor că
Pe gât ți-a pulsat cândva și vena mea.

Nu vreau să stau locului...

Mi-ai deschis ușa încet și m-ai invitat să poftesc înăuntru. Am pășit, timidă, așa cum fac mereu în preajma ta. Un gest care mă invita să mă fac comodă. Un zâmbet care mă întreba ce vreau de băut. Degetele tale oprindu-se pe umărul meu. Privirea mea întrebătoare. Dacă vreau? Sper că nu e nevoie să mă întrebi. Nici nu am curajul să spun... da... vreau. Ți-am absorbit respirația îmbibată în vin. Buzele tale reci și primitoare. Uneori jur că ochii tăi vor să mă dezbrace. E mica mea iluzie. Dar ai ceva în ei care mă face să vreau să-ți cer permisiunea pentru gândurile pe care le am. Mâna ta a coborât de pe umărul meu cu tot cu breteaua sutienului. Totul ca buzele tale să se plimbe nestingherite. Ca limba ta să-mi trezească pielea la viață. Mâna ta, oprită pe abdomen, îl face să se contracte involuntar. Mă retrag în mine și te opresc o clipă. Deja respir agitat. Dacă vreau să te oprești? Nu... nimic nu e prea repede. Dar ești prea mult. N-am crezut c-ai putea. Chiar și când sta…