Postări

***

umărul ăla gulerul cămășii și sfârșitul tangoului muzica, baby nu vezi că petrecerea s-a terminat petele astea de vin n-or să mai iasă niciodată uită-ți sacoul în hol
cine iubește și lasă dumnezeu să-i dea pedeapsă
zarurile au fost toate aruncate am pierdut.

Scrisori de pe front. Texte bune în locuri nebune.

Imagine
„Iubita mea, E ciudată măsura unui timp… la ce bun să măsori în cifre ceva ce oricum doar se simte? Distanța între două orașe se măsoară în kilometri iar cea dintre stele în ani… lumină. Atunci distanța dintre două suflete cum ar trebui să o măsurăm? Distanța între noi doi, se pare că o măsor în dorul de tine, draga mea, mi-am lăsat totul acasă ca să lupt.”
Așa începe una dintre scrisorile regretatului soldat George Simeon, redactată la 20.07.1941 și redată aseară publicului prin vocea lui Matei Rotaru. O zi de luni. Obișnuită, agitată, ca orice început de săptămână. Știam că va culmina cu o nouă întâlnire cu Texte bune în locuri nebune, proiectul care mi-a intrat în atenție anul trecut. De atunci încerc să nu ratez niciun spectacol, pentru că ele s-au dovedit a fi atât pe gustul meu, în calitate de filolog avid de cultură, dar și aproape de receptivitatea mea emoțională. Nu știam decât că vor fi scrisori de pe front și că ele vor fi citite în Căminul Militar de Garnizoană nr.1 din cadrul …

(dormi)

dormi închide ochii de câte ori poți pe brațul meu nu a stat niciodată atâta noapte aș vrea să te aud sforăind ca un bărbat tolănit după o zi lungă de muncă sau zâmbind așa cum s-ar întinde un copil după povestea lui preferată cu fruntea încrețită purtând bătălii cu eroii lui
printre vise când nu cucerești și nu străbați
(dormi) așa. 

***

mă gândesc la tine ca la ultimul punct al supraviețuirii polare într-o noapte de nouă plus luni pe an dar tu nu ești minunea nordică așa că mă gândesc la tine ca la un ciorchine de struguri roșii plin de posibilități
cum te transformi tu când vine toamna și-ar trebui să te apropii de sfârșit sau de încremenirea mea
mi-e sete dar tu anticipezi dorința și te transformi în zeu
o să îți fac serbări, promit dar mai întâi ai nevoie de o cafea, baby

Suflet de paie

Suflet de paie aș fi vrut să fiu; în Absență, în Prezență, printre atingerile noastre efemere. Goală, dar plină de moliciune, ca o aparență dulce. Cu pielea ușor de pătruns și inima bine încleștată în centru, cu bătăile ei scurte și curajoase. Iar peste, morman de oameni și dorințe. O dragoste pentru dragoste și din dragoste. Fără definiții sau judecăți de prost gust. Iar apoi, de jur împrejur, sufletul doldora de toate mișcările absurde, aplecat peste marginea prăpastiei, absorbind greața vertijului. Iar eu, ieșind din el cu pașii mei nesiguri, încercând să îl părăsesc acolo, la marginea fricii. Să nu îi mai fiu parteneră în valsul său perfid, piele peste piele, decăderea și înălțarea în trei timpi. Dar nu pot; urletul lui îmi umple de tristețe nopțile. L-am luat în brațe și i-am șoptit că dacă îmi e Suflet, nu îl voi lăsa să sufere niciodată. Dar mă cutremur eu de cât de repede l-am putut minți. Dar el a rămas cuibărit acolo, încărcat de curiozitate și inocență. Și-a încleș…

povești mecanice

sunt însetată cum n-am fost de când m-am născut și-am urlat cu poftă către lume nu mi-a tăcut niciodată sufletul
de când te știu vocea ta urlă la unison povești neomarxiste mecanice noi nu ne-am încurcat niciodată într-o instalație de pom nu credem în vâsc sau povești de dragoste infinită
trăim separat și călcăm peste cadavre bonnie și clyde se întâlnesc uneori și-și povestesc
n-am fugit niciodată în paris dar am inventat teorii la mesele la care-am stat poate ne-ar prinde bine o bibliotecă comună un pat și-o masă probabil cu astea și privirea ta
ne-ar ajunge.

Urletul - Allen Ginsberg

Imagine
Howl e poemul-biblie al beatnicilor; punctul de întâlnire al dictonului „make love, not war”, dar și al tuturor obsesiilor unei întregi epoci. În același timp e marele strigăt al lui Ginsberg către Carl Solomon, către Dumnezeu și către generațiile trecute și viitoare. Iar în data de 12 mai a fost și strigătul celor aflați pe Horea nr. 33. Coincidență sau nu, locația se află perete în perete cu Facultatea de Litere, în cadrul căreia există un curs de poezie modernă care discută în fiecare an Howl. Într-un spațiu neconvențional – fostă hală de producție – printre expoziții și voci răsărite din toate direcțiile, am intrat într-o sală răcoroasă, atipică, la fel cum urma să fie și performance-ul. Culoare și muzică psihedelică, accente hipnotice și versurile celui mai cunoscut poem al lui Ginsberg; asta a fost propunerea lui Ionuț Caras, Vasile Gherghel și Călin Torsan, asistați de Cristian Rigman. Un „trip acustic”, o interpretare menită să te poarte dintr-o transă în alta, în funcție de i…